Prima carte pe care o citesc...mereu ultima

De fiecare data cand vine vorba despre citit ne gandim automat la carte, la ziar sau, de ce nu, la eticheta cu instructiuni de folosire a unei sticle de sampon. Este simplu de explicat acest lucru. O facem pentru ca in mintea noastra fiecare obiect are menirea sa de neinlaturat, pe care noi o percepem prin prisma unei ramasite ontologice prin care ni s-a transmis experienta inaintasilor nostrii care au inventat, testat sau folosit lucrul cu pricina. Asa se face ca, atunci cand ne referim la un pahar ne ducem cu gandul automat la acel obiect care deserveste umil, in discretia sa, la baut, sau, ca in cazul nostru, atunci cand ne gandim la citit, ne referim automat la cartea pe care obisnuim sa o citim sau, dupa caz, sa o tinem la capul patului pentru a se pune praful pe ea, dar care aduce respectul cultural mult dorit din partea celor semidocti care ne viziteaza micul nostru sanctuar, care este de fiecare data camera sau casa in care traim.
In cele ce urmeaza haide sa facem un exercitiu de imaginatie pentru cateva secunde si sa incercam sa ne imaginam cartea nu ca pe obiectul mai sus amintit, ci ca pe o experienta care se adauga alteia si tot asa unui lant format din amintiri experiente sau intamplari care ne vizeaza sau nu in mod direct. Vom ajunge astfel la un conglomerat de trairi mai mult sau mai putin personale. Va dati seama cu totii deja, ca vorbesc despre cartea vietii fiecaruia dintre noi. In ea sunt adunate mereu atat amintirile si intamplarile noastre publice, cat si cele mai intime dintre lucrurile care ni s-au intamplat, acestea fiind si cele mai palpitante capitole. Aici regasim de fiecare data cheia problemelor cu care ne-am mai confruntat si pe care vrem nu vrem, trebuie sa le mai traim odata ca intr-un perpetuu constant pe care suntem siliti sa-l traim. In ea ne adunam cele mai frumoase amintiri adunate din locuri si timpuri ce nu se mai intorc vreodata si deopotriva probleme care ne-au marcat pana la lacrimi existenta. Pana aici toate aceste lucruri sunt limpezi, zic eu, si nu merita sa mai intram in detalii care nu au alta menire decat aceea de a ingrosa numarul de randuri ale micului meu excurs despre amintiri.
Ce ne facem insa atunci cand nu stim sa citim? Atunci cand toata aceasta carte ce se scrie singura, astepta prafuita intr-un colt al memoriei noastre imbatranite prematur. Inainte de a incerca un raspuns, as vrea sa precizez ca citirea acestei carti ma tem ca nu este acelasi lucru cu citirea unui roman sau a etchetei de sampom mai sus amintite. Prima chestie care imi vine in minte este ca nu facem altceva decat sa repetam la nesfarsit greselile pe care le am mai facut odata. Dar oare acesta sa fie singurul lucru pe care il facem? Din nou ma tem ca nu. Mai este ceva ce nu putem sa facem, ceva ce ne scapa si care este cu atat mai dramatic cu cat viata pe care o avem este si singura care ne este data. Prin incapacitaea noastra de a citi in cartea aceasta metaforica de care vorbesc aici, nu facem altceva decat sa ratam intalnirea fundamentala cu sensul nostru. Nu ne mai intelegem sensul pe care il avem si nu mai putem sa ne regasim pe noi insine in ceea ce se numeste in mod generic “viata mea”. Cu alte cuvinte ajungem sa ne punem intrebarea ce am facut eu in viata? De ce am trait eu? Ce las in urma mea altceva decat copii mei si familia mea? Aceaste intrebari desi pot pare doar elecubratia unei minti ce are prea mult timp liber, sunt gata sa pariez ca si le pune fiecare din cei ce nu au reusit sa-si deschida vreodata “cartea vietii” si sa citeasca din ea. Si din nou nu mai vreau sa intru in detalii in legatura cu acest subiect.
Ajung astfel la titlul prezentului post, anume la prima carte care este de fiecare data a mea si de fiecare data prima carte a oricaruia dintre noi. O citesc mereu ultima pentru ca ea nu poate fi citita altfel. Are prin definitie un caracter a posteriori. Este menita sa stea discret in arierplanul existentei fiecaruia dintre noi. Nu poti sa o citesti decat atunci cand tu iti iei un concediu, in care pleci cu sinele tau si in care te gandesti la tine si la ce esti de fapt. Prin simpla ei deschidere te trimite la un autentic, dincolo de toata imaginile si intruchiparile pe care prin fiecare gest facut le punem in fata celor care ne inconjoara. Ea este cea dintai carte citita ultima. Prin ea devenim mai aproape de ceea ce suntem de fapt si tot prin ea ne dezvaluim noua insine, adevarata fata a sinelui. Necitita aceasta carte te exileaza automat spre locul fara de intors al pierderii de sine si al tuturor acelor lucruri care te marginalizeaza ca fiinta umana.
Acestea fiind zise nu-mi mai ramane decat sa inchei apoteotic spunand: La dreaq omule dai bice si mai citeste o carte..ca sa ai dupa ce sa-ti citesti viata.

De profondis !!!!!!!!!!!!